Steaua i-a băgat în depresie pe cei de la Ajax Amsterdam.** Unul dintre cei mai buni jucători o recunoaște cu jumătate de gură

  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida cu Steaua a lăsat urme printre tinerii lui Ajax Amsterdam. „Lăncierii” au făcut doar egal cu ADO Den Haag, pe teren propriu, în etapa a 24-a din campionatul Olandei. Tânărul Christian Eriksen spune că meciul de pe National Arena și-a pus amprenta atât asupra condiției fizice, cât și pe moralul colegilor săi. Totuși, danezul de 21 ani crede că Ajax are în continuare mari șanse la titlu.

„Mingeaa pur și simplu n-a vrut să intre în poartă, am fost lipsiți de noroc. Ar putea fi și din cauză că ne lipsește un pic încredere în noi după înfrângerea cu Steaua. Am fost, de asemenea, un pic obosiți. Eu am avut picioarele grele. Pentru mine a fost pentru prima dată când am jucat 120 de minute într-un meci. Trebuie să continuăm în același fel. Am jucat foarte bine, dar numai că rezultatul n-a fost cel dorit”, a declarat tânărul Christian Eriksen, conform ajaxshowtime.com.

Frank de Boer este de aceeași părere. Antrenorul lui Ajax spune că echipa sa a jucat bine, în ciuda dezamăgirii din partida cu Steaua, iar „lăncierii” pot deveni campioni în Olanda: „Suntem la mâna noastră. Dacă o să câștigăm tot de aici încolo, suntem campioni”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×